'Actoria duhovniceasca" - urmare
Tartorul bolsevic responsabil d emoartea a 20 de milioane:
“Dintre toate artele, cel mai mult ne interesează cinematografia".
"...Nici in apusul eretic promotorii acestei “arte" n-au avut curajul să
impingă poporul către prostirea pe fată cu acest gen de tăiere a frunzei la
ciini. A fost nevoie de dezlegarea la păcatele de orice fel care s-a numit
“Renastere" in sec. 15 pentru ca teatrul să poată să apară. Dar si atunci
era vorba de Evanghelie si probabil că ortodocsii emotivi de astăzi s-ar fi
simtit intr-un rai pămintesc in apusul eretic dintre secolele 15-19.
Ciudat, strămosii acestor ortodocsi contemporani au avut o mare repulsie
fată de acel apus. Oare de ce?
Abia satanismul revolutiei franceze de la 1789 a putut da nastere unor
piese de teatru in care să nu mai fie deloc vorba de mintuire.
Teatrul la romani a apărut după 1848, ca o cucerire adusă de mintile
stricate ale junimii doritoare de innoiri. Teatrele au fost, in cea mai
mare parte, afacerea unor proprietari evrei sustinuti de mediile politice
pasoptiste, care au schimbat la foc automat tot ce era de schimbat si de
distrus din Romania Crestină. Si din punctul de vedere al acestei arte,
hotărirea conducerii masonice de după A. I. Cuza a fost ca orice tirg să
aibă un teatru, un templu al acestei arte drăcesti, aceasta după ce citeva
zeci de ani teatrele ambulante nu aveau voie să-si desfăsoare nici o
reprezentatie in tirg, ci pe maidan, in afara localitătilor. La fel, nici
actorii si nimeni din caravanele de teatre nu aveau voie să doarmă in vreo
casă de crestin. Strămosii nostri, inapoiati si medievali si retrograzi,
socoteau aceste fătărnicii si destrăbălări drept o mare rusine. Cred că e
usor de documentat că expresia “cască gura" a apărut exact in acel veac al
luptei pe fată impotriva Ortodoxiei..."
“Dintre toate artele, cel mai mult ne interesează cinematografia".
"...Nici in apusul eretic promotorii acestei “arte" n-au avut curajul să
impingă poporul către prostirea pe fată cu acest gen de tăiere a frunzei la
ciini. A fost nevoie de dezlegarea la păcatele de orice fel care s-a numit
“Renastere" in sec. 15 pentru ca teatrul să poată să apară. Dar si atunci
era vorba de Evanghelie si probabil că ortodocsii emotivi de astăzi s-ar fi
simtit intr-un rai pămintesc in apusul eretic dintre secolele 15-19.
Ciudat, strămosii acestor ortodocsi contemporani au avut o mare repulsie
fată de acel apus. Oare de ce?
Abia satanismul revolutiei franceze de la 1789 a putut da nastere unor
piese de teatru in care să nu mai fie deloc vorba de mintuire.
Teatrul la romani a apărut după 1848, ca o cucerire adusă de mintile
stricate ale junimii doritoare de innoiri. Teatrele au fost, in cea mai
mare parte, afacerea unor proprietari evrei sustinuti de mediile politice
pasoptiste, care au schimbat la foc automat tot ce era de schimbat si de
distrus din Romania Crestină. Si din punctul de vedere al acestei arte,
hotărirea conducerii masonice de după A. I. Cuza a fost ca orice tirg să
aibă un teatru, un templu al acestei arte drăcesti, aceasta după ce citeva
zeci de ani teatrele ambulante nu aveau voie să-si desfăsoare nici o
reprezentatie in tirg, ci pe maidan, in afara localitătilor. La fel, nici
actorii si nimeni din caravanele de teatre nu aveau voie să doarmă in vreo
casă de crestin. Strămosii nostri, inapoiati si medievali si retrograzi,
socoteau aceste fătărnicii si destrăbălări drept o mare rusine. Cred că e
usor de documentat că expresia “cască gura" a apărut exact in acel veac al
luptei pe fată impotriva Ortodoxiei..."
http://www.ziare.com/social/paste/cu-spatele-la-dumnezeu-1161841
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu